Zilele trecute, stăteam de vorbă cu o cunoștință mai veche și printre cele discutate, la un moment dat am întrebat dacă și-a urmat un vis pe care, ultima dată când ne-am întâlnit era foarte hotărât să facă demersurile necesare în scopul atingerii acestuia. Răspunsul a fost unul negativ, pe motivul că are nevoie de o persoană care să îl împingă din spate pentru a-și atinge acest vis, cu alte cuvinte are nevoie de o motivație externă.

Aceste cuvinte m-au trimis cu gândul direct la nevoile de bază ale fiecărui om. Pe lângă faptul că sunt psihoterapeut, jobul meu full time este de mamă. Prin urmare, recent am studiat foarte multe despre copii, despre parenting, dar mai ales despre psihologia noastră, începând cu primele zile de viață. Așa am ajuns și la nevoile de bază ale copiilor, dar situația de zilele trecute m-a făcut să caut mai adânc și să mă axez mai mult pe motivația oamenilor, care poate fi de două tipuri – externă și internă.

În urma cercetărilor făcute, a cărților citite, a workshopurilor la care am participat și multe altele, am înțeles și aplic zi de zi tot ceea ce știu și ce am învățat cu copilul meu pentru o creștere armonioasă, pentru a crea un adult responsabil, organizat, autodeterminat. Dar zilele trecute mi-am pus întrebarea „Ce facem cu adulții care au crescut cu o motivație preponderent externă, care au crescut pe baza principiului recompensă/pedeapsă, adulți care au un job ok, care duc o viață realmente bună, dar care se opresc la stadiul acesta mediu, care nu tind să îți îndeplinească visele și să trăiască experiențe formidabile, de cele mai multe ori pentru că această motivație internă le-a lipsit în copilărie, pentru că nu au fost antrenați spre mai mult, mai bun, mai frumos, fără să aștepte o recompensă sau chiar să evite o pedeapsă?” Și așa am ajuns să fac niște cercetări mai amănunțite în ceea ce privește motivația internă și vreau să vă vorbesc în acest articol despre teoria autodeterminării, cu gândul că indiferent de vârstă putem găsi în noi înșine motivația această internă și ne putem antrena începând din acest moment spre mai mult, mai bun, mai frumos, spre reușite și spre extraordinar!

Autodeterminarea reprezintă capacitatea individului de a-și lua singur deciziile sale și de a-și controla viața, de a fi stăpân pe proprii pași. Teoria autodeterminării a fost dezvoltată de Edward Deci și Richard Ryan în 1991, dar despre aceasta se discuta încă din 1976 de către DeCharms. DeCharms a observat că sursa motivării umane poate fi internă sau externă. El a remarcat faptul că un punct intern de control reflectă individul, iar comportamentul este inovat și reglementat de o forță personală internă. Așa au început studiile mai amănunțite în tot ceea ce privește motivația internă a omului și autodeterminarea.

Întemeietorul concepţiei umaniste, Maslow, (1970) susţinea că motivaţia comportamentului uman izvorăşte din necesitatea de satisfacere a unor nevoi interne universale înnăscute, şi că gradul de satisfacere a acestor nevoi determină capacitatea individului de a-şi realiza potenţialul personal şi sentimentul de valoare personal. Conform teoriei autodeterminării există trei nevoi de bază: nevoia de autonomie, nevoia de competenţă şi nevoia de relaţionare. Autonomia – cea mai studiată în cadrul teoriei autodeterminării – se referă la experimentarea voinţei, a sentimentului de alegere atunci când întreprinzi o acţiune, înseamnă a acţiona conform propriilor interese. Competenţa – se referă la trăirea sentimentului de eficienţă în interacţiunea cu mediul, iar relaţionarea – la experimentarea iubirii şi grijii din partea celor apropiaţi.

În urma cercetărilor efectuate de Deci și Ryan, s-a constatat că pentru creșterea performanțelor, acțiunile trebuie să fie provocate de intenționalitate, voință și alegere, iar cele trei caracteristici de bază ale teoriei autodeterminării sunt: locus al cauzalității – face referire la credința individului că se comportă într-un anumit mod ca urmare a unei forțe interne sau externe, iar locusul cauzalității intern reflectă autodeterminare ridicată; voința – reflectă dorința individului de a se implica într-o activitate, sentimentele lui fiind de libertate; puterea de a alege – corelează cu oportunitatea de a alege și cu flexibilitatea, acest concept reprezentând un instrument valoros chiar și în evaluarea organizațională, întru-cât s-a constatat că angajații autodeterminați ating mai ușor “starea de bine”. Teoria sugerează că dacă satisfacerea uneia dintre aceste nevoi este compromisă – în orice domeniu sau în orice stadiu de dezvoltare – se va înregistra automat o diminuare a bunăstării

Condiţiile care contribuie la exercitarea autonomiei, la identificarea competenţei şi la optimizarea relaţiilor cu alţii, nu numai că stimulează motivaţia intrinsecă şi procesul de integrare, dar au și un impact direct asupra sănătăţii fizice şi psihologice a oamenilor. Cu toţii avem un potenţial pentru dezvoltare, cât şi vulnerabilităţi ce conduc la un comportament disfuncţional. În timp ce satisfacerea nevoilor de bază contribuie la proactivitate, integrare şi stare de bine, frustrarea acestor nevoi, în special din partea persoanelor semnificative din viaţa noastră, conduce la pasivitate, fragmentare şi stare de rău. Când sunt expuşi la contexte sociale în care predomină controlul, critica şi respingerea, oamenii riscă să aibă o funcţionare defensivă.

Unul dintre avantajele teoriei este că fiecare formă motivaţională poate fi plasată într-un continuum al autodeterminării. Unul dintre punctele tari ale teoriei este ideea că motivaţia este maleabilă. În cadrul teoriei autodeterminării se face distincţia între trei tipuri de medii sociale: mediile sociale care sprijină nevoile, mediile sociale în care nevoile sunt private şi mediile sociale în care nevoile sunt contracarate. Mediile ce sprijină nevoile contribuie la dezvoltare. Acestea joacă în acelaşi timp un rol de amortizor pentru apariţia disfuncţionalităţii şi ajută la construirea resurselor interioare necesare strategiilor de adaptare. În acelaşi mod, un mediu ce contracarează satisfacerea nevoilor va conduce la disfuncţionalitate prin frustrarea acestora, iar indivizii expuşi la un astfel de comportament vor dezvolta mai puţine resurse de creştere.

Schimbarea orientării motivaţionale apare în mod natural prin procesul de internalizare, care se referă la tendinţa naturală a persoanelor de a interioriza reglarea comportamentelor care sunt valorizate social şi care au depins iniţial de recompensele externe. Teoria atrage atenţia asupra faptului că mediul social poate să submineze motivaţia autodeterminată, când nu sprijină trebuinţele fundamentale de autonomie, competenţă şi relaţionare. Teoria autodeterminării susţine că nevoile de autonomie, competenţă şi relaţionare sunt universale, dar că modul lor de manifestare poate fi diferit, ca urmare a condiţiilor diferite de internalizare.

În concluzie, indiferent de felul în care am fost crescuți, chiar dacă accentul la vremea copilăriei noastre s-a pus pe principiul recompensă/pedeapsă, putem lucra  cu noi înșine astfel încât să fim autodeterminați în tot ceea ce facem, ce inteprindem. Avem nevoie de antrenament zilnic, este un efort destul de mare, dar merită! Și dacă simțim nevoia de ajutor/ghidare/îndrumare, putem apela oricând la un psiholog/psihoterapeut, pentru asta suntem aici! Pentru a atinge împreună starea de bine, pentru a vă învăța/ghida cum și ce să faceți pentru a atinge singuri, în orice moment această bunăstare!