Noi, psihologii, stăm adesea și observăm oamenii, comportamentele lor, de fapt, cam în acest lucru constă și meseria noastră. Observăm, studiem, analizăm, ajungem la niște concluzii. Făcând asta, în ultimele câteva zile, am observat că, din păcate, oamenii tind să fie din ce în ce mai răi. Parcă uităm să mai fim oameni, parcă am uitat de mult ce este bunătatea, generozitatea, starea de bine, fericirea pe care o simțim atunci când ajutăm, fie alți oameni, copii sau chiar animale!

Am observat că trăim, într-adevăr, vremuri grele, că oamenii sunt foarte stresați la muncă, acasă, că toate grijile ne apasă pe umeri și ne copleșesc, am putut observa că de multe ori oamenii sunt răutăcioși sau chiar RĂI, din cauza frustrărilor proprii, din cauză că nu reușesc să găsească soluții la propriile probleme, din cauza traumelor pe care fiecare le are în bagajul său. Tot aici mai intră și oamenii care sunt așa pentru că nu au avut alt model, pentru că niciodată nu au avut modelul bunătății în viață și atunci, de unde ar putea ei să ofere bunătate, dacă nimeni nu i-a învățat să facă asta?! Mai sunt și categorii de oameni care probabil, din plictiseală, aleg să fie răutăcioși, însă chiar și aici frustările lor își spun cuvântul!

Personal, sunt de părere că nu există altruism fără o ușoară urmă de egoism. Nu am întâlnit până în acest moment cazuri sau persoane care au făcut ceva din pur altruism, fără să fie ceva făcut întru-un anumit procent și pentru ei. Spun asta pentru că, nu poți ajuta pe cineva fără să simți o ușoară mândrie că ai făcut un lucru bun, ești mândru de tine și de ceea ce ai făcut sau simți o oarecare recunoștință – aici este acel gram de egoism despre care vorbesc, în timp ce dai o mână de ajutor – aici vorbim despre altruism. Și chiar dacă la început nu reușeam să văd partea pozitivă în această ecuație, pe parcursul anilor am găsit-o! De ce spun asta?! Mă gândesc că poate dacă fiecare dintre noi ne-am opri pentru câteva minute și în loc să gândim „dar ce, pe mine mă ajută cineva vreodată?/ am și eu problemele mele și nu cer ajutorul nimănui!/ și mie îmi este greu, dar nu stau să cerșesc ajutorul altcuiva!” etc. etc. etc., dacă am sta și ne-am gândi pentru câteva minute că acest bine sau ajutor pe care îl oferim, îl oferim și pentru persoana noastră, poate am face mai des și mai mult bine în fiecare zi!

Chiar dacă situația financiară nu ne permite să facem donații sau să cumpărăm haine, mâncare, electrocasnice și altele, întotdeauna putem alege în loc să aruncăm hainele ce nu le mai purtăm, să le ducem la un orfelinat sau dacă ne este prea greu să le ducem personal, sunt oameni care se ocupă de asta: strâng haine, mâncare, rechizite sau orice altceva care poate fi de folos celor ce au nevoie și se duc și le împart în orfelinate sau famililor defavorizate. Decât să dai cu șutu cățelului de la colțul străzii, mai bine îi duci un castron cu ciorbă, câinele nu va mușca niciodată mâna care îl hrănește și decât să îți arunci la gunoi propria muncă, mai bine hrănești un suflet nevinovat! Într-o lume perfectă, niciun animal nu ar mai trăi pe străzi, însă mai avem mult până ajungem aici, din păcate… poate nu ai posibilitatea să iei acel cățel sau pisică acasă, dar îl poți ajuta să ajungă într-un adăpost, unde și-ar putea găsi familia! Eu personal sunt de părere că un animal îți va fi înzecit mai recunoscător decât un om, dar este doar părerea mea din experiența proprie!

Fiind mamă mă gândesc în primul rând ce exemplu îi dau copilului meu, astfel încât să ajungă un adult responsabil, echilibrat, stăpân pe propriile decizii ș.a.. În același timp știu și că, pentru a ajunge aici e nevoie de multă muncă, dar știu mai ales că orice copil învață din ceea ce vede, din exemplele pe care părinții i le oferă. Și atunci, în momentele în care mă gândesc că nici cu mine viața nu a fost întotdeauna dreaptă și am avut și eu nevoie de ajutor, iar în schimbul lui am primit un alt șut și eu de ce să fiu bună când alții nu au fost, mă opresc pentru câteva secunde, respir adânc și mă gândesc că nu vreau acest lucru pentru copilul meu nici măcar pentru o secundă! Nu vreau să gândească vreodată așa, nu vreau să treacă vreodată prin astfel de situații care să îl facă să gândească așa! E adevărat, nu pot controla asta, dar îl pot învăța ca atunci când se află în situația în care ar putea gândi așa, el va alege să nu o facă, va alege să dea o mângâiere cățelului de pe stradă și chiar să îi dea un covrig, să ajute un coleg care are nevoie de ajutor, să nu uite jucăriile într-o cutie sus în pod, ci să le dea copiilor mai puțini favorizați, să simtă și ei bucuria copilăriei!

Cu alte cuvinte, haideți să fim cu toții egoiști în altruismul nostru și să ne aducem aminte să fim mai buni! Cu siguranță tot ce plătești cu fapte bune la un moment dat se va întoarce „înzecit de mai bun”!