Dragă mămică sau viitoare mămică… m-am gândit să îți scriu câteva rânduri atât din prisma unei proaspete mămici, cât și a unui psiholog! Odată cu apariția celui mic, viața noastră se schimbă, se schimbă încă din clipa în care testul de sarcină îți arată două liniuțe sau din momentul în care un test Beta HCG are valori mai mari de 25 mUI/ml.

Încă de când primim vestea că vom fi mame, se schimbă aproape totul în jurul nostru. Ne facem griji care nu am crezut vreodată că există, trăim stări de bucurie, apoi paradoxal parcă, o dăm în melancolie, avem stări de teamă, dacă ne vom descurca, ce trebuie să facem, ce nu trebuie să facem, dacă cel mic este sănătos, dacă analizele vor ieși bune toate, ai grijă să nu răcești, să nu cazi, citești pe internet tot felul de articole, citești cărți, vizeonezi filmulețe despre ce înseamnă sarcina și multe, multe altele!

Și da, ai voie să faci și să fii toate acestea și încă altele! Da, ai voie să fii veselă, ai voie să fii morocănoasă, ai voie să vrei înghețată la 3 noaptea sau să vrei doar murături să mănânci dimineață, prânz și seara. Ai tot dreptul să îți faci griji și să îți pui întrebări pentru minunea ce se află în burtica ta, sufletul acela mic ce crește în tine, însă cel mai important, este că ai voie să iei o pauză! Să inspiri adânc și să expiri de câteva ori, să te așezi comod pe o canapea sau un fotoliu și să te gândești la ce îți voi spune acum: copilul acela care urmează să facă partea din viața ta, va fi creația ta! Este în regulă să ceri sfaturi de la alte mame sau de la mama ori bunica ta, însă adu-ți aminte că fiecare sfat pe care îl primești îți este oferit din prisma persoanei respective, este clădit pe experiența ei de viața, care poate fi alta decât a ta și mai mult ca sigur, așa și este! Cu alte cuvinte, alege să folosețti doar ceea ce ți se potrivește, fără să crezi o secundă că e greșit! Întotdeauna să îți asculți instinctul, mai presus de orice! Mai ales instinctul de mamă! Este foarte bine să citești, să te documentezi și să te informezi despre ce urmează să se întâmple, însă de multe ori ceea ce citim, nu este neapărat și fondat pe o cercetare sau mai multe, nu este redactat de un medic specialist sau o persoană pregătită și informată în domeniul respectiv, trăim totuși niște vremuri unde, din păcate, primează pesimismul, se promovează negativismul și nu ai nevoie decât de gânduri frumoase, de liniște și fericire! Așa că, alege din ceea ce citești să rămâi doar cu lucrurile folositoare și utile și să nu crezi o secundă că dacă doamna X în luna a cincea a pierdut sarcina, din oricare motiv, asta ți se va întâmpla și ție! Sau orice altceva, fie că este bun sau rău. Fiecare are propriul destin și fiecare dintre noi și-a ales experiența de viață, care fie că vrem sau nu, se întâmplă!

Cât despre sfaturile despre cum să îți crești copiii, sunt multe de zis și promit să aloc timp pentru un articol sau chiar mai multe în care să vorbim și despre asta.

Sfatul meu acum, pentru voi este să alungați orice gând urât sau negativ pe toată perioada sarcinii și nu numai, însă este foarte important ce gândiți și ce sentimente trăiți în aceste nouă luni, pentru că se creează o conexiune între mămici și micuțele suflete ce cresc în voi, o conexiune care rămâne chiar și după ce doctorul taie cordonul ombilical, timp de nouă luni acea minune dinlăuntrul tău absoarbe nu doar ce mănânci și ce bei, ci și trăirile tale, gândurile și sentimentele tale și merită ca după aceste nouă luni să ajungă în această lume încărcat/ă pozitiv și vesel/ă!

Voi mămici, meritați o multitudine de aprecieri și înțelegere! Înconjurați-vă de oameni pregătiți să vă susțină, să vă laude eforturile, să vă aprecieze pentru acest miracol!